În orice om o lume își face încercarea

- Iar stai pe gînduri... și lumea merge înainte!

- Te-nșeli, în reculegere nu părăsești lumea decît cu ea cu tot. Încercam să închipui o cutie de rezonanță a gîndului demnă de versul lui Eminescu: În orice om o lume își face încercarea*.

- Mare lucru. E simplu, e un vers deosebit de generos care în clipe de restriște îți poate reda demnitatea. Te poate remonta, te poate convinge de bogăția ta interioară și de unicitatea ta irepetabilă...

- Le cam simplifici. Pentru tine orice om este automat o lume. E o interpretare consolatoare, dar evident pripită. Și plină de o facilă și egoistă infatuare. O juisare suficientă, zorită să se împăuneze cu o formulă însuficient înțeleasă. Dar care pare să-i dea de pomană o esență prestigioasă.

- Ei, uite, recunosc. Da, versul nu spune că sîntem necondiționat o lume. Poate că mai curînd ne îndeamnă și ne încurajează să devenim o lume. Sau, cine știe, doar ne sugerează că asta ar fi menirea noastră și ne dă de înțeles că, neatenți, ne-am putea irosi norocul, ratînd-o. Merge?

- E ceva mai bine. Dar observ că te menții în ideea posibilei identități a eului cu lumea. Acum spui că omul ar trebui să fie o lume și că acest lucru cere un efort consecvent, poate un anume eroism.

- Păi asta și cred: fiecare este răspunzător de faptul de a fi un microcosm în devenire, pentru a nu fi doar un simplu rebut uman.

- Eu ți-aș propune să renunți la această metaforă egocentristă care tinde să inunde universul cu un potop de monade (lumi mărunte) sufletești închise în sine. Ce-ar fi să vezi lumea, cum pare mai firesc, ca preexistentă și preeminentă în raport cu indivizii umani.

- Îmi propui deci să citesc mai întîi o lume își face încercarea...

- Da, căci lumea încearcă riscant și oarecum neajutorată să se perpetueze prin fiecare individ căruia îi încearcă astfel omenia. Lumea se propune în toată fragilitatea sacralității sale, chemînd pe fiecare să o adeverească, să o mărturisească, să o păstreze. Responsabilitatea destinului uman nu este o simplă și egoistă cultivare a sinelui, ci grijă față de o lume care fără această generoasă dăruire ar pieri. O lume care însă, interiorizată, îl structurează și pe el ca om autentic.

- Aproape m-ai convins, ideea ta e ingenioasă și se susține liric. Poate că viziunea comună care ne cam ispitește pe toți nu e decît un fel de eufemism ornamental proslăvind un psihism egolatru. Așa, lumea este un fel de exigență constitutivă a ființei umane. Doar asumîndu-și o lume omul își poate dobîndi esența.

- Heidegger spune că omul este aruncat în lume. În germană, verbul werfen, dincolo de lansarea-eliberare, sugerează însă și nașterea și aruncarea zarurilor. Omul este deci o încercare hazardată care nu garantează reușita. Sorții nu sînt hotărîți de la început și defintiv nici pentru om, nici pentru lume. Omul este aruncat ca o șansă reciprocă: a lumii să dăinuie prin omul care o preia în grijă, a omului să fie confirmat și conscacrat în ființa sa prin faptul de a consimți să împărtășească soarta unei lumi.

- Din ce îmi spui deduc că omul nu este azvîrlit, lepădat, părăsit, ci este încredințat lumii cu o severă datorie de împlinit. Nu este zvîrlit în deșert, ci în lumină, căci – dă-mi voie să-ți arăt că mi-am însușit lecția – lumea este o faptă a luminii. Asta cel puțin după sugestia etimologiei atît latine, cît și slavone a lumii care provine din lumină.

- Începi să gîngurești. Sarcina omului pare a fi una relativ metafizică. Asumîndu-și o lume, el se confirmă ca păstor al ființei, ca mărturisitor al acesteia. Căci lumile nu sînt decît arătările ființei, ipostazele ei în timp. În felul acesta – firesc, modest și în același timp ritual – omul participă la istoria ființei. Prin aventura responsabilă a vieții sale el simte fiorul ființei în mîndria tragică de a-și asuma efemeritatea unei lumi ca pe propria sa soartă. Un pic mai poetic spus, simte ”că vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi”.


*cele două versuri citate le găsiți în Împărat și proletar


*



clic aici

Veșnic recunoscător cui mă învață un truc mai eficace. Să am butonul în textul de pe imagine.